Inceputul secolului

 Se pare ca, jenati de mobilitatea unui anumit organ in timpul vanatorilor, indigenii din Papua au adoptat un fel de teaca, ce lasa testiculele libere, iar Icmeile acestora purtau diverse tipuri de „scutece", foarte practice in timpul mcnstruatiei. Nu stim insa cand aceste functionale acoperaminte de sex au devenit vesminte de pudoare. Sub tunica se purta sadiu, care mai tarziu a preluat functia de sustinere a bustului (mai multe benzi infasurate in jurul torsului). imbracamintea femeilor era completata de voal. Acesta cadea pana spre talie sau, pentru femeile de conditie modesta, pana la umeri si era completat de alte doua benzi ce cadeau lateral.

 Preturile nu vor scadea decat dupa folosirea procedeelor de fabricare mecanica. Prima intreprindere care a reusit fabricarea hainelor la un tarif cu putin peste cel cerut de fripiers a fost La Belle Jardiniere, fondata de catre Pierre Parissot in 1824. Se poate spune ca la mijlocul secolului al XlX-lea in Europa majoritatea oamenilor au inceput sa-si cumpere haine noi gata confectionate.  Sonia, sotia pictorului Robert Delaunay, crease inca din 1913 prima rochie simultana. Fara sa stie de futuristii italieni si rusi care voiau sa aboleasca granitele intre diferitele arte, Sonia Delaunay a facut din atelierul ei de pictura un atelier de haute couture si de decoratie. A inceput cu armonii si geometrii liniare si curbilinii, care nu i-ar fi dezamagit pe un Marinetti, un Balla, un Larinov sau pe o Popova.

 Doina Levinta este cu siguranta inrudita cu Federico Fellini si cu Salvador Dali. Pentru Doina Levinta nu exista varsta. Pentru ea numai clipa conteaza. Trebuie sa stii sa-ti faci intrarea in scena. Teatrul vietii nu se termina niciodata. E de ajuns sa vezi o singura data o «parada» de-a ei pentru a fi in stare sa recunosti o «Levinta»." (Michel Desforges - Figaro Magazine)   

Acest vesmant putea fi intalnit la inceputul secolului nostru in Fagaras si in alte regiuni muntoase; astazi el mai exista in satele hunedorene din tinutul Padurenilor.Cu toata varietatea sa, portul popular romanesc are o uimitoare unitate, comparabila cu aceea a limbii romane si a traditiilor populare romanesti, unitate usor recognoscibila atat in Ardeal, Banat, Crisana, Maramures, cat si in Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia sau in Basarabia, Bucovina ori Banatul Sarbesc.

 Aceasta caracteristica o prezinta si uniformele alese in mod voluntar pentru a indica apartenenta la un grup ai carui membri se supun acelorasi reguli, fie ca e vorba despre un angajament pe viata (cazul Ordinelor religioase), un angajament pe o durata limitata (in timpul studiilor scolare, de exemplu), asocieri de tip onorific, grupuri amicale sau costume purtate ca supunere la unele reguli sociale (cazul doliului, de exemplu).  

Ceea ce nu le venea acestora prea greu, caci, dupa constatarile cercetatorilor, in secolul al XVI-lea femeile erau mult mai mici de statura si mult mai subtiri in talie. De-a lungul secolului XX sunt consemnate doar doua cazuri de femei cu talia de treizeci si trei de centimetri: actrita franceza J. Polaire, care a murit in anul 1939, si o englezoaica din Peterborough, moarta in anul 1982.